11 Efecte ale lipsei de incredere de sine

Tezaurul uriaș pe care omul îl deține, este pierdut prin mai multe metode pe care le poate observa zilnic în activitățile sale, cum spune el: importante.

Tezaurul său este format tot din anumite materiale, doar că nu sunt externe lui, ci interne, intrinseci. Acestea sunt aptitudinile lui de a face, gândi, mișca, răbda, simți, etc.

Aceste valori cresc sau se pierd în funcție de numărul de ocazii cu care sunt folosite. Unul care le folosește, fiind lucrător într-o fabrică, le va dezvolta mai puțin decât unul care le muncește mai mult timp fiind arhitect, preot sau inventator.

Tezaurul lui, astfel,  corespunde cu transformarea momentului într-unul de virtute.
De la visător la prezent.
De la nerăbdător la răbdător. 
De la leneș la muncitor.
De la bârfitor la introspectiv.
De la neatent la vigilent.
De la fricos la curajos.

Toate aceste transformări sunt lepădarea de ce ai fost, pentru ce vrei să devii.

Ele sunt oportunități de creștere a încrederii de sine, adică de a face orice simte, vrea, gândește omul.

Netransformarea acestora și lăsarea momentului fără la a-l ridica în virtute, este drumul spre înapoi, nu spre înainte.
Astfel, lipsa încrederii de sine începe, ca un șarpe viclean, să te strângă în puterile sale proprii, fără a-i ști încă puterea.

Cu toate astea, având încă loc să respiri, însăși acțiunile tale zilnice nefiind pentru expansiune și ieșirea din puterea lui, ci fiind încet și sigur absorbit de ce fac alții, nu de ce vrei tu, te vei trezi din ce în ce mai înlănțuit.

Însăși atenția în afara ta mai des și mai puțin în tine, este strângerea șarpelui care se va simți curând.

Efectele lipsei de încrederii de sine sunt observabile cu ușurință:

  1. vorbesc prea mult despre mine și mai puțin despre alții
  2. caut sa strâng fără să dau
  3. apar cu masca zâmbetului, ca în social media, în loc să arăt cum arăt de fapt
  4. îmi deschid cuvintele doar dacă sunt întrebat
  5. zic multe și fac puține și, mai ales, uit de dorințele mele.
  6. închid porțile oportunităților pentru că nu investesc încredere în alții (neavând în mine)
  7. ies în evidența prin bunuri materiale, nu prin fapte sau virtuți
  8. contruiesc doar imaginea exterioară, fără să caut practici pentru sufletul meu
  9. uit de responsabilitatea pe care o asum: căsătorie, job, copii, parteneriate
  10. îmi otrăvesc, din pură ignoranță și neatenție, corpul cu substanțe plăcute și toxice sau cu emisiuni amuzante și neproductive viitorului meu
  11. nu dau tot ce pot da acum, în acest moment. Doar fac ce am făcut ieri.

Rămâi cu bine!

Shopping Cart
0