Exemplele biblice, mai ales ale patriarhilor din Geneză, sau preoții cu cel mai înalt grad și nivel de ființă sau sfinți, au fost exemple a cât de impresionantă era viața unor oameni ca Matusalem, Jared, Adam, Noah (Noe), Seth, Enoch, Lamech, Cainan și alții.
Toți, se ”spune”, că au trăit între 700-1000 de ani.
După toate probabilitățile care vin din înțelegerile mele interioare ca efect al tuturor locurilor pe care le-am căutat din lume, cei mai longevivi oameni din istoria omenirii nu au fost și nu sunt publici în nicio carte sau în orice alt mecanism de mediatizare sau socializare. Și care au trăit și trăiesc mult peste aceste mărturii biblice.
Descoperirile lui Paul Berg, de la Universitatea Stanford despre (maturarea ADN-ului) din 1972, clasificat ca fiind ”părintele ingineriei genetice”, dar retrasă ca titulatură oficială și loc de muncă după ce a publicat realele lui studii despre perpetuarea ADN-ului uman în condiții naturale până la o vârstă impresionantă, ca cei prezentați mai sus.
În fine, ultimii care s-au ocupat de treburile Longevității au fost cei din Imperiul Roman. Longevitatea era pentru ei un semn al puterii și al împlinirii, și au crezut în prelungirea vieții prin dietă, exerciții fizice și medicină.
De exemplu, Imperiul Roman a construit băi publice și termale, unde oamenii puteau să-și îmbunătățească sănătatea prin exercițiu fizic și prin folosirea apelor termale mineralizate curative.
Înaintea romanilor, cei din Grecia Antică, fie ca vorbim despre Asclepios, părintele real al medicinei, care ajunsese să readucă ”trupuri moarte” la viață, și care a fost oprit de Zei pentru că era împotriva firii naturale, până la Hipocrat, care a dezvoltat teorii despre legătura dintre alimentație, exercițiu fizic, starea meteo și sănătate, până la miturile grecești care cuprind povești despre zeii care trăiau pentru mii de ani și aveau puteri supranaturale, consumând ”Nectar” și ”Ambrozie”.
Cotropirea egiptenilor de către cei din sudul Africii, ulterior de către romani și greci (Ptolemeii), a dizolvat o civilizație care era cuprinsă de ”febra” relației dintre oameni și zei. În textele sacre de pe sarcofagele egiptene am văzut că ele conduc în existența unei vieți de apoi și egiptenii au investit mult în pregătirea pentru aceasta, prin construirea mormintelor și templelor încă din timpul vieții lor, cum ar fi cel din Luxor, prin respectarea unor ritualuri de viață, dar și ulterior, funerare, complexe.
De exemplu, pentru a garanta longevitatea și supraviețuirea după moarte, egiptenii au realizat sarcofagele și masivele monumente funerare, dar și observatoare astronomice, cum ar fi piramidele.
Ei bine, prima și cea mai îndepărtată civilizație care a vorbit despre Longevitate a fost, din mărturiile autorului traducător de sumeriană din tată în fiu, Zecharia Sitchin, un iranian, care a luat din tot ce s-a găsit din imperiul Sumerian, și a dedus că longevitatea era un dar al zeilor, iar oamenii trebuiau să respecte zeii și să-și îndeplinească datoriile religioase pentru a beneficia de acest dar.
De exemplu, Sumerienii au inclus în miturile lor povești despre zeii care au trăit pentru mii de ani și care au oferit oamenilor sfaturi și informații despre cum să-și prelungească viața. Una din poveștile cele mai captivante, mitologice, dar după mine, cu un imens aport real, pusă ca pildă pentru viața veșnică, este Epopeea lui Ghilgameș, mai ales varianta povestită a Virginiei Șerbănescu.
Ei bine, după ce am căutat și eu la rândul meu în toate muzeele, templele, mormintele sau alte lăcașuri sfinte din aceste locuri, am decis, cu umilă și binecuvântată atitudine, să dezgrop ceva tainic.
Protocolul despre știința, nutriția și mentalitatea din spatele Longevității, care va începe curând va fi doar pentru oamenii care vor să trăiască 120 de Ani. Minim.
Fii pe fază!
Rămâi cu bine!