Satisfacţia ego-ului este de scurtă durată, astfel ȋncât continui să cauţi mai multe, continui să cumperi și consumi mai mult. Omul când scapă de Ego, scapă de exterior și începe să vadă în interior. Cunoașterea, puterea și încrederea totală de sine încep să apară.
Vreau să ȋmpărtășesc cu tine 5 semne care sugerează că ego-ul controleaza mare parte din viața ta.
Ești mereu ȋn căutare de mai multe lucruri ȋn viaţa ta – o casă mai mare, o mașină mai mare și acea mereu ȋnșelatoare și mult așteptată promovare. Ești de părere că bunurile pe care le posezi definesc cine ești. Visând – sau să-i spun, având fantezii – despre obiectivele tale ȋţi ocupă o așa mare parte din viaţă ȋncât uiţi să trăiești momentul prezent.
Odată ce ţi-ai atins unul din obiective te simţi ȋmplinit temporar, dar prea repede această ȋmplinirea dispare și apoi te urci ȋncă o dată ȋn roata hamsterului ȋn căutarea unei noi misiuni. Nu este nimic ȋn neregulă cu a avea obiective, dar atunci când te concentrezi să le atingi pentru a umple un gol din interiorul tău, atunci este momentul când ai predat controlul fericirii tale, ego-ului.
Să-i dăm drumul :
Ești mereu ȋn asteptarea a ceva pentru a te simţi ȋmplinit
Te găsești ȋn mod constant ȋn situaţia de a aștepta ca ceva să ajungă la tine sau ţi-ai dori să fii altundeva. Ȋţi spui că dacă ai parte de mai mulţi bani, de acea prietenă bună sau că atingerea acestuia sau a altui obiectiv te vor ȋmplini și totuși asta nu se ȋntamplă niciodată. Ai urmărit vreodată cum ȋși aleargă un câine coada? Ego-ul tău se joaca cu tine, ȋmplinirea nu vine din atingerea obiectivelor, a lucrurilor sau a oamenilor.
Orice job avem sau orice bun avem in posesiune, el incepe sa controleze câte puțin viața noastră. Cu cât mai greu muncim și luptâm pentru a avea mai mult în viață, cu atât modul nostru de fericire interioara scade. Din păcate, în acest ritm, alergi către fericiri exterioare și toate nu sunt decât niște obiective de scurtă durată, neîmplinitoare interior pe termen lung.
Calitatea vieții unui om se numară din clipele de împlinire emoțională, sufletească și mentală, pe care acesta le caută și le obține. Toate celelalte împliniri care vin din exterior, produc emoții sau sentimente de scurtă durată, neputând fi numite împliniri.
Din acest motiv, Apetitul ego-ului nostru de a avea mai mult de cele mai multe ori ne fură prezentul – dacă nu cumva dispare fără să-l fi conștientizat.
Te compari ȋntotdeauna cu alţii
Te compari ȋn mod constant cu ceilalţi ca și cum valoarea ta ar depinde de cât de bine o duci ȋn comparaţie cu alții. Ești gelos ȋn mod secret pe prietenii tăi pentru că au mai mult “succes” decât tine.
Te simți vinovat când iți dai voie să experimentezi din marile plăceri când unii dintre prietenii tăi nu au parte de la fel de mult succes ca și tine. Ascunzi informații de alții și simți că viața este o competiție fără de sfârșit. Dacă ȋi spun lui Dan despre această bursă sau acel job – ȋmi va fura această șansă? Te simți amenințat atunci când nu ai nicio nevoie să simți așa ceva. Ego-ul tău este atât de puternic ȋncât ești gata să-ți tranzacționezi integritatea penru a putea “câștiga” “Competiția”.
Te simți superior celorlalți
Ego-ului tău ȋi place să creeze o dualitate atunci când tu ai dreptate și restul greșesc.
Ego-ul tău nu vrea să accepte că și tu ai partea ta de responsabilitate pentru evenimentele ce se ȋntamplă ȋn viața ta. Până la un anumit punct, cu toții avem acest sentiment de superioritate și dacă nu ești atent, este posibil să nici nu-ți dai seama cum ți-a pătruns ȋn conștiință.
Invață să ai grijă pentru că atunci când ȋncerci să scapi de ego, acesta revine din nou și din nou, sub diferite aspecte. Iti dau cateva exemple din viața personală, sper că te pot ajuta :
1. Cautand mai mult implinirile spirituale și mai putin cele materiale
2. Cand avertizezi, sfătuiești, propui cuiva ceva, și i se întâmplă, abține-te să spui ‘Ți-am spus eu’. Nu ajută la nimic.
3. Când cineva îți spune ORICE și tu știi despre, abține-te să spui ‘Știu’ sau ‘Știam’. Nu ajută. Sunt sigur că poți comunica mai constructiv.
4. De multe ori, îmi imaginez că alți oameni de pe stradă sunt frații mei. Egoul scade.
5. Ajut la întâmplare. Ego-ul scade.
6. Nu stimulez concurența.
7. Meditez și conștientizez ce fac din ego și ce fac pentru binele meu și al altora.
Ești complet atașat de povestea ta
Povestea ta este gândirea ta. Experiența ta este percepția ta.
Non-atașamentul față de povestea ta te duce mai ușor către alte experiențe mai împlinitoare. În schimb, cu cât mai mult vorbești și trăiești prin ceea ce spui, faci, manifești, cu atât mai mult ego-ul va trăi și există în tine și va căuta să te folosească pentru alte nevoi exterioare.
Dacă ȋntreaga ta identitatea vine din gânduri, ești un prizonier al poveștii personale. Consideri că gândurile tale limitate sunt realitatea și că experiențele din trecut te definesc ca ființă umană. Ei bine, ȋn realitate, gândurile vin și pleacă și aceastea nu reflectă adevarata realitate. Nu există o regulă care să spună că ar trebui să crezi acele gânduri care te limitează.
Ȋn realitate, ȋn cazul ȋn care nu suntem iluminaţi, suntem cu toţii controlaţi de ego ȋntr-o anumită măsură. Ego-ul nostru, printr-o dorinţă continuă de mai mult și mai mult, ar putea să ne motiveze să obţinem mai mult ȋn viaţă, dar pot lucrurile acestea să aducă fericire care să reziste?
Vorbesti mult cu EU
Thomas Leonard, considerat de mulţi ca fiind tatăl auto-dezvoltării a spus că “ego-ul este bun”, ȋn timp ce budiștii ȋnteleg Eu-l, (Ego-ul) ca fiind cauza tuturor suferinţelor. Abilitatea noastră de a gândi este un cadou minunat ce ne separă de animale, dar poate fi și un mare obstacol când limitează convingeri și ne creează mari pagube. Gândurile creează povestea noastră, ceea ce creează o identitate falsă. Consideri că gândurile tale sunt esenţa a cine ești tu cu adevărat?
Eu-ul tău este ego-ul tau.
Eu-ul este format din mii de Eu. ‘Eu mănânc’ și ‘Eu fac’ nu e unul și același. Sunt dorințe manifestate de stări, emoții, nevoi diferite. ‘Eu gândesc’ si ‘Eu acționez’ nu e unul și același.
Descartes a scris: “Gândesc, deci exist”, gândurile în care apare EU le vei descoperi cel mai des întalnite în capul tău. Acestea aparțin Ego-ului și nu ție spirit-suflet. Gândirea noastră este infestată de egocentrismele pe care le vedem în societate de când începem să creștem. Dezvățarea de Ego este poate unul dintre cele mai anevoioase și dure drumuri pe care un om le poate avea. Dar rezultatul este incomparabil, fericirea completă și statornică apare și viața începi s-o trăiești cu adevărat.
Antrenament Mental = Viață Fericită = Putere și Voință
Împarte aceste rânduri și vei ajuta să transformi pe cei dragi.
Comunitatea celor cu mintea limpede și liniștită, te salută!
Ai păreri? Comentează mai jos cu spor