Starea pe care o avem când judecăm acţiunea sau omul, poate fi descrisă ca o eliberare pe care o manifestăm ca nevoie a confirmării egoului nostru.
Judecata intervine ca exprimare a lumii noastre interioare către mediul exterior. Adică noi judecăm la oameni ce nu suntem împăcaţi în interiorul nostru.
Aş îndrăzni să intervin, prin tatuaj, şi umilă părere, să nu judecăm un om despre ce se povesteşte despre el.
Omul are puterea prin discernământul sau, să exprime păreri libere şi pertinente asupra acţiunilor şi oamenilor frumoşi din jur. El are şi puterea de a nu o face. Însă ce-l îndeamnă să o facă?
Omul nu poate păstra tăcerea prea mult timp despre ceva, pentru că tăcerea este cea mai dură formă de abstinenţă. Omul e nevoie să-şi ia părerea şi să o înţeleagă în sensul ei real şi să o exprime fără judecată. Adică, fratele meu OM, poftim o soluţie… Însă omul deseori alege contrariul, loveşte şi biciuie situaţia doar ca să aibă un moment pseudovaloric de eroism militar prin care egoul lui se ridică în jugulară, îi mişcă uşor buzele de plăcere şi dispare subit.
L-aş chema pe Ştefan cel Mare să ne privească. S-ar isprăvi de râs să ne vadă, o naţie de învingători şi creatori care se înnămolesc prin exprimări şi judecaţi încete şi fade, aruncând cu uriaşe riduri unii spre alţii când ne contrazicem sau certăm.
Omul e dat să caute soluţii, să privească dincolo de calul şi trăsura unde s-a născut. Să caute soluţia privitului peste sau după obstacol, că judecându-l pe acesta nu face decât să se dea cap în cap cu el.
Putem privi totuşi către judecată, dar ca să nu ne înşelăm vreodată, propun să-i judecăm pe alţii după cum şi ce suntem noi.
Ce ziceţi?
Antrenament Mental = Viaţă Fericită = Putere şi Voinţă
Împarte aceste rânduri şi vei ajuta să transformi pe cei dragi.
Comunitatea celor cu mintea limpede şi liniştită, te salută!
Ai păreri? Comentează mai jos cu spor