5 Direcții pentru ca Sufletul tău să Crească

5 Direcții pentru ca Sufletul tău să Crească

Avem două emoții principale în viață: Frica și Dragostea.

Toate acțiunile noastre sunt în legătură cu acestea. Din acestea două derivă alte emoții care sunt de intensitate mai mică.
Deciziile omului pleacă de la aceste două emoții. Ori frica de a nu fi important, a nu avea un job bun, a nu avea bani sau familie. Ori căutarea la ceea ce facem, avem și ce persoane iubim. Frica aparține trupului, fiind un instinct preluat, nefiind nativ. Dragostea aparține sufletului și prin ea experimentăm cele mai înalte trăiri umane.

Știm că avem un suflet, că el există și nu îi acordăm la fel de multă importantă, ca și trupului (dacă nu poți proba, scrie-mi).

Sufletul are nevoie de o atenție ( nu o zic eu ) mai mare decât a trupului. Adunate și experimentate, mă înclin să dau cateva mici sugestii despre cum să-ți dezvolți, crești și face sufletul fericit.
– judecarea lucrurilor sau felul oamenilor de a fi: a fi nemulțumit este o rănire a sufletului și așa ne separăm de natură și de cei din jur
– îndepărtarea de familie sau de cei dragi, sau intenția de a face rău sau a fi mânios, este o rănire a sufletului
– căutarea doar a plăcerilor trupești este o rănire a sufletului, însă un stimul de mare intensitate de plăcere sau durere, poate renaște sufletul
– orice nesinceritate sau necinste, sau doar un rol în fața cuiva, care nu are legătura cu interiorul său, este o rănire a sufletului
– obiectivele sau țelurile țin sufletul într-o căutare sau descoperire, ele trebuie exprimate de mintea rațională și simțite de inimă, orice alt lucru fără cugetare, pur mecanic, răneste sufletul

Sufletul omului poate ajunge să nu mai fie confuz. Poate asculta de inimă și rațiune și poate crește în om. Întregul corp știm ca va fi supus putrefacției. Si toate percepțiile și părerile pe care le avem, vor dispărea odată cu trupul nostru.

Acceptarea la tot ce se întâmplă, non violența, starea deasupra plăcerilor sau durerilor, evitarea falsității și a fățărniciei, stabilirea obiectivelor. Toate acestea sunt pentru ca sufletul să fie împăcat când moartea va veni.

Totul este natură, nimic nu e bun sau rău. Iar descompunerea trupului înapoi în natură este un proces normal. Așa că de ce sufletul să aibă vreo frică de transformarea acestor elemente înapoi în natură?

Antrenament Mental = Viață Fericită = Putere și Voință

Împarte aceste rânduri și vei ajuta să transformi pe cei dragi.
Comunitatea celor cu mintea limpede și liniștită, te salută!

Shopping Cart
0