Prin bunăvoința celor din jur, începând din fragedă pruncie, copiii primesc, pe lângă multe și inutile informații pentru vârsta lor, și o direcție despre ce e bine să facă în viață.
Adulții, prin curajul lor dobândit, trecând prin experiențele care i-au întărit, vin cu o solemnă și matură contemplare că cei mici sunt niște nepregătiți și trebuie educați într-ale vieții și ale universului.
Astfel, copiilor li se inoculează o idee asupra vieții bazată pe rezultatele faptelor și manifestărilor adulților. Ei imitând comportamentul, și nu cuvintele, vor ajunge să facă ce face adultul, nu ce spune acesta.
Aceștia crescând întăresc imitațiile dobândite, prin repetiție , și viața unui om se conturează.
În acest posibil om apar, odată cu primele încercări, primele elemente de rezolvare sau delăsare a acestora.
Ambele, atât rezolvarea, cât și delăsarea, sunt atitudini create de mediul social și de nivelul de nevoință.
Paralel în acest om apar primele gânduri că lucrurile nu pot fi altfel, decât așa cum a văzut la ceilalți din jur. El nu concepe alte posibilități.
Ideile, cuvintele și comportamentul său vor fi în raport cu ce a văzut de jur împrejur, necălcând pe bec pe nimeni. Astfel, va fi un om proiectat de societate, pentru binele și interesul acestuia, având chiar ținta foarte vie în el să fie un om de succes în viață.
Atunci, el, prin toate lucrurile adunate și imitate, va ajunge să primească ceea ce i s-a pregătit de către exemplele sociale: un culcuș mai mult decât confortabil pentru care jumătate din viață, eventual, îl achită, o familie, adică capacitatea de a rezolva și accepta multiple situații și de o posibilitate de a fi recunoscut, eventual cu medalii, de cei din jurul său, la fel de glorioși și invidioși ca și el.
Într-un asemenea om, pregătit să fie alert pe baricadele societății, sedat și adormit după 10 ore de muncă și obosit după digerarea unor specii de mâncare rafinate, procesate sau pasteurizate care îl opresc dintr-o activitate mentală și emoțională promițătoare, se vor naște, odată cu exemplele celor din jur, o lipsă completă de muncă cu el însuși și cu misiunea lui în această viață.
El devine un mecanism învârtit de mediul social care răspunde la cerințele acesteia, neavând nici cea mai mică idee de resursele, puterile și valoarea lui de fapt. Neștiind, vreo clipă, de făptura care îl animă și care îl pune în mișcare un anumit timp dat în acest Univers.
Această făptură, numită suflet în anumite locuri din glob, eventual fiind alimentată în câteva momente rare din viață, mai ales din motive în care creierul său emoțional șuieră de plăcere pentru vreo mângâiere sau alinare pe care o primește din jur, neavând nici cea mai mică idee de natura, direcția și posibilitățile sale.
Omul, astfel, evitând cu un dezinteres formidabil această făptură grăitoare din el, ajunge să nu mai aibă sistemul de recunoaștere a limbajului acestuia, neoferindu-i mai nimic în afară de câteva momente în care îl hrănește cu vise, speranțe și posibilități.
Prin aceste atitudini, divorțul între corp și suflet instalându-se, echilibrul întregului, adică al omului, este destabilizat și începe să tremure din toate încheieturile la orice val perceput negativ din viață.
Continuarea acestei scrisori spre tine va urma pe 13 februarie.
Rămâi cu bine!