În vremuri străvechi, forma de adresare, conviețuire și atitudine, om cu om, era bazată pe o lege extrem de simplă, care, datorită circumstanțelor de creștere a populației prin promovarea sexualității, a ajuns să nu mai fie cunoscută de bieții noștri compatrioți.
Această lege era, ceea ce în trecut se numea: „urcarea în grad spiritual și social, datorită meritelor obiective”, adică ceea ce noi am spune astăzi, că unul dintre noi este ales de trib, promovat și pus să ne conducă, ghideze, rânduiască, spre un scop mai mare decât pot eu să-l am.
Mai nou, se spune, la această categorie, deseori batjocorită, „politician”, adică om care unește conjuncturi, oameni și planuri.
Totuși, ceea ce s-a pierdut, este greu de observat pentru că metoda de comparație nu mai există.
Azi noi alegem nu conducător, din punct de vedere subiectiv, pentru realizarea propriilor interese și nevoi, în detrimentul folosului social în care trăim ca trib și în detrimentul generațiilor care urmează, un fel de „după noi: Potopul!”
Exact în acest punct, datorită modului de expansiune a lumii digitale, cam orice „papă-lapte”, căruia abia acum i se șterge laptele de la gura sânului ultra-umflat al mamă-sii, pricepe că e pâine bună de mâncat în lucrurile istea cu „dezvoltarea altora” și își stabilește cartierul general, undeva în culisele lumii virtuale, propovăduind tot felul de scheme artificiale, doar visate în imaginația lui semi-atrofiată, ca fiind veridice spre a îndruma pe alții.
Un astfel de comerciant sau intermediar, nu face decât să preia dintr-o parte și să „bolborosească” în cealaltă, fără niciun fel de proprie verificare, fără niciun fel de plată, suferință, observație cultivată și investiție făcută în acord cu creșterea față de gradul spiritual la care se află.
El, probabil, a pus mâna pe niște cărți rare, de genul „Tratat Complet de Medicină Legală” de Mina Minovici și începe a se da „în stambă” prin tot felul de emisiuni și „cotcodăceli editate în post-producție” pentru a se expune și a fi aplaudat în văzul lumii de multitudinea neproductivă Divinității, mai exact, cei care consumă așa ceva.
Acest gen de comerciant, nu cunoaște, nu pentru că nu vrea, ci pentru că rețeaua lui de neuroni nu îi permite, efectele a ceea ce spune sau vrea pentru oameni.
Astfel, „își dă cu părerea” despre valorile pe care glicemia e bine să le aibă.
O astfel de specie se auto-alege subiectiv, mai ales prin faptul că nu muncește, adică nu transformă în el substanțele necesare vieții sale spirituale viitoare și astfel trăiește de pe averea sau moștenirea unuia din bunici, care a vrut să facă „un bine” nepotului său.
El va promova pe față, invaziv și consistent, meritele, medaliile, feedback-urile altora, pentru a-i influența și pe alții că el este demn de urmat.
Un astfel de iz de profet, nu va înceta să îi facă pe alții să râdă, tocmai din motivul că așa a citit el în niște „vechi manuscrise” că râsul înseamnă relaxarea sistemului nervos al privitorului și, implicit, sugestia trimisă să fie acceptată de către sistemul său nervos vegetativ parasimpatic, adică subconștient.
O astfel de atitudine de a aduce râsul ca forma de comunicare, nefiind naturală condiției primordiale spirituale, nu face decât să desprindă, din privitor sau ascultător, orice posibilitate ar mai fi avut, prin grațiile tainice ale Divinității, la vreun loc în ierarhiile cerești spre a fi de ajutor Cosmosului în care trăim.
Rămâi în vigilență!