Lucrurile acestea NU MERG / MĂ ȚIN PE LOC

Orientarea spirituală și materială a unui adult, cu specificațiile unui om „programat” ca la carte, adică având funcțiile educației instituționale adânc înrădăcinate în toată făptura lui, se va dezvolta prin forța lui proprie, adică „decizie neinfluențată de lumea exterioară”, doar în clipa apropiată morții, prin întrebarea obișnuită: Ce ar mai putea face în plus pentru planeta asta?

Răspunsul la această întrebare, probabil suficient de „șocantă” pentru inima și rațiunea lui „adormită”, ar putea fi găsit doar în cazul „slăvirii Domnului” să auto-realizeze toate momentele pe care le-a distrus din „propria lui plăcere egoistă” și pe care, fără să cunoască efectele acțiunilor lui, le-a rânduit cu „fapta, gândul și cuvântul” pe care un om, în funcția lui de preot, i le va socoti drept iertare spre Dumnezeu, în clipa punerii coșciugului în groapă.

Un lucru care lipsește din marea educație instituțională, cu o mare acuratețe și cu o precizie elvețiană, este ne-măsurarea efectelor acțiunilor noastre.

Această incapacitate cu care trecem prin viața timpurie și adolescență, produce, fără niciun fel de ”ocolire”, suferințe, dureri și deznădăjduiri, pe care le ducem ”în cârcă” într-un mod egoist, prin faptul că din ignoranța noastră, ajungem să ne plângem altora de problemele pe care tot noi le-am făcut.

Cu toate că orice catedră școlară îl condiționează pe elev prin calificative, acestuia nu i se prezintă decât relația teoretică cu viața, și nu una practică, materială, doveditoare instant, cum ar fi de exemplu, învățarea măsurării nivelului de conversație, a răbdării, toleranței, acceptării, spiritualizării, argumentării, raționamentului, iubirii, bunul simț și al logicii.

Celelalte „științe” învățate când suntem elevi, sunt teorii serviabile unui sistem de gândire social orientat spre câștig colectiv, și puțin benefice unui om dator planetei pe care s-a născut spre a cunoaște legile conversației cu natura, omul (aproapele) și Divinitatea.

În tabăra din 1-4 septembrie, cum a fost și la cea din 14-17 iulie, voi exersa câteva lucruri care nu merg și nu ne fac bine, pe care îmi doresc să le enumăr și aici, înainte:

  • Educația primită este diferită față de educația aleasă din voință proprie = De ce?
  • Decizia din voință proprie VS decizia luată din condiționare = Efecte?
  • Graba care oprește lipsa de măsurare a acțiunilor, faptelor, gândurilor
  • Alimentația promovată care scurtează, în loc să prelungească viața
  • Necunoașterea fizicii și a chimiei, care produce ignoranță și duce la boală
  • Lipsa de fermitate a trupului, care trebuie să fie puternic și la 100 de ani
  • Orientarea emoțiilor spre viața altora și uitarea de optimizarea emoțiilor proprii
  • Manifestarea negativităților ca mijloc de conexiune umană

Ești interesat de aceste lucruri? Atunci descoperă că mai sunt 2 locuri libere la tabăra din 1-4 septembrie 2022, tabără a cărei desfășurare și orar plin îl găsești AICI.

Rămâi cu bine!

Shopping Cart
0