Putere și Performanță Mentală – 7 Exerciții

Din multe surse pe care, probabil, le studiezi, unele te vor apropia, altele te vor îndepărta de ceea ce cauți să obții.

Pentru verificarea acestora, cele care te apropie, nu se vor găsi ușor și nici fără o plată sau un sacrificiu. Pentru că plata însăși înseamnă nivelul de dorință responsabilă pe care o ai.
Cele care te îndepărtează, sunt răspândite gratuit dintr-un singur motiv: cei care le-au obținut nu le dau valoarea cuvenită pentru că nu au muncit, plătit sau sacrificat ceva pentru ele și nu le pot oferi decât așa cum le-au primit, fără să responsabilizeze, pentru incorporare, pe cel care le primește.

Însăși plata sau însuși sacrificiul spre dorința de a obține ceva pe care îl poți vedea, ca de exemplu când un părinte își sacrifică timpul pentru binele pruncului, este o formă de iubire pentru ceea ce vrei să obții, în cazul acesta, un viitor adult iubitor și responsabil cu viața lui.

Puterea și Performanța mentală este un set complex de atitudini interioare, care sunt legate de un scop. Mintea nu poate avea performanță când:

  • Sunt sub stresul că am ceva rapid de predat/făcut
  • Cineva din jur e stresat sau bolnav
  • Apare deznădejdea sau uit de încrederea în forțele proprii
  • Când pierd bunuri sau oameni de lângă mine
  • Când îmi este frică, am depresie sau anxietate
  • Când îmi imaginez scenarii iluzorii despre posibilități probabile

Aceste 6 atitudini sunt fiecare, de sus, cauză pentru cele de jos:

  1. Atenția – la ce am în fața mea de făcut
  2. Concentrarea – apare datorită susținerii atenției
  3. Flexibilitatea – datorită profunzimii, duratei și frecvenței atenției și concentrării
  4. Memorarea – datorită primelor trei
  5. Viteza – de acțiune sau apropierea de materializarea din gând sau inimă, în fapte
  6. Creativitatea – efectul vitezei de conceptualizare, creație, inovație, decizie

Luni, 3 octombrie 2022, ora 21.00, timp de 90 de minute, vom avea un webinar marca „Hai pe Rachetă”, pentru cei care vor să ia decizii mai utile pentru prezentul și viitorul lor.

7 Exerciții pentru Putere și Performanță Mentală

Linkul de înscriere, cu click pe butonul de mai sus.
Cost participare 38 RON.
Meditație de stabilizare și fixare facem la final.
Exerciții practice pentru dezvoltarea puterii latente a creierului, prin:

  • Oxigenarea acestuia (energie fizică mai multă)
  • Antrenarea atenției (exerciții zilnice de făcut)
  • Vascularizarea mai bună a creierului
  • Măsuri de creștere a vitezei de intuiție și percepție

Vei primi linkul de participare, direct în email, după achitarea pe site.
Pentru alte detalii, legate de acest webinar, deschis experiențelor noi, cât și întrebărilor tale, o poți contacta pe colega mea, Veronica, la 0750 674 646

Cu mult drag!
Rămâi cu bine!

Shopping Cart
0