Limbajul nevăzut al Intuiției și Percepției

Cândva, în vremuri istorice, exista în mediul intern  al ființelor umane, un mod cu totul de neînțeles de conectivitate cu realitatea din jur, pentru lumea actuală. El era format în așa numitele ”pulsații eterice” sau ”unde cosmice” care parcurgeau distanțe enorme în fracțiuni de secundă.

Astfel, acele ființe aveau în natura lor dobândite, datorită condițiilor optime de trai, și anume conexiunea constantă cu natura și naturalul din jurul lor,  acele forme de comunicare complet neaccesate de individul digitalizat de azi, iar acestea veneau prin forme intuitive și perceptive, de natură senzorială, pe care azi le numim extrasenzorial, pentru că puțini indivizi nealterați de antenele emițătoare de unde electromagnetice le mai au.

Știința de azi nu are instrumentele să observe cum acele particule funcționează, deși cele mai sofisticate laboratoare de cercetare din lume, chiar și cele de la Geneva, din adâncuri, au arătat acest lucru în anii 2000 când au despărțit într-un tunel 2 particule printr-un impuls. O particulă a fost trimisă printr-un tunel în stânga la 6 km, iar alta în dreapta la alți 6 km, deci diametral opus. Ulterior, acestui impuls, la distanță  imperceptibilă ființei umane, aceste particule au ieșit fiecare din tunel, în același timp, și s-au unit la loc, așa cum au fost create, ceea ce a făcut ca falca sau bărbia multora din cei care au asistat la acest uluitor experiment, să cadă, neputând fi ridicată mult timp după. Uluirea lor a fost din 2 puncte de vedere:

  1. Cine le-a împreunat la loc și de ce
  2. Care sunt substanțele prin care cele 2 particule au comunicat.

Ei bine, pentru omul de rând, aceste OZN-uri experimentale nu îi schimbă cu nimic salariul, și nici nu poate să o facă datorită faptului că mult timp din viața lui o transpiră pentru niște hârtii cărora alții le-au dat valoare.
Aceste hârtii sunt impulsul unui om obișnuit, alterat de valoarea fictivă a lor și care își petrece mare parte din ceea ce se numește pentru el ”darul lui Dumnezeu pe pământ” în completă ignoranță și mediocritate cu ceea ce se întâmplă în jurul lui cu adevărat și, probabil, singura lui conectivitate intuitivă reală este doar când simte că stomacul îi este mai gol decât de obicei și comandă prin prima aplicație găsită în grabă pe telefon, pentru un ”fast delivery” de o mâncare complet arsă termic și lipsită de nutrienți pentru acest ”dar a lui Dumnezeu pe pământ”, așa cum se autoconsideră.

Acel limbaj pe care fiecare îl are, în doze nanometrice sau kilometrice, care ne fac să primim un semn, ca o șoaptă, și care ne spune în interior ce să alegem în diverse momente care par lipsite de importanță, se numește intuiție.

Această intuiție este cărămida de pornire, prin lărgirea ”antenelor” sau cum se spune în limbajul actual, al vigilenței ființelor umane, care poartă denumirea de percepție.

Aceste 2 comportamente sunt de departe relația pe care un om sănătos o poate avea cu mediul înconjurător într-un mod armonios.

Luni, 25 Sept, la ora 21.00 începem un tur de 3 evenimente săptămânale pentru lărgirea acestor ”antene” interioare, și anume:

  • Luni, 25 Sept pe YouTube Live, ora 21.00, timp de 30 de minute : Dezvoltarea Intuiției și Percepției. Setează un memento din linkul acesta: https://youtube.com/live/PctNuCjSMC4
  • Luni, 2 Octombrie, ora 21.00, va fi un Webinar Gratuit, pe Zoom, timp de 60 de minute, dedicat acelora care vor să practice Limbajul Sacru al Intuiției și Percepției.
  • Luni, 9 și 16 Octombrie, ora 21.00, va fi un Masterclass dedicat îndrăzneților și curajoșilor care își asumă exerciții și metode productive de optimizare a Intuiției și Percepției.

Rezervă datele și orele pentru aceste evenimente.

Rămâi cu bine!

Shopping Cart
0