Automatismele de citire, chiar și acum când citești, vin dintr-o dorință de ”am făcut-o și pe asta” sau ”mă interesează subiectul” condimentează, din nefericire, doar strângerea de informații, fără trăirea, experimentarea sau utilizarea lor. Mai încet astfel, devine mai Mult.
Cele 2 instrumente prin care forțele creatoare, ocrotesc și protejează o ființă umană din afară spre înăuntru, prin ”învelișul” său exterior, sunt intuiția și percepția.
Ființele umane sunt ”învelite”, ca o plapumă invizibilă, de aceste atribute spirituale care se materializează doar prin recepția și materializarea lor.
Știința modernă nu are încă instrumentele prin care să măsoare cum, cui și de ce aceste 2 atribute sunt accesibile unuia sau altuia, dar nu la toți. Ele apar datorită unor filtre necunoscute științei.
Probabil, câteva din aceste filtre care facilitează ca intuiția și percepția să apară sunt:
- Atenția la ceea ce fac acum.
- Atenția la mine în timp ce fac ceea ce fac acum.
- Atenția la mine, prin observația lumii interioare în timp ce sunt activ în societate, datorită stimulilor pe care, din fericire, îi am constant.
- Cunoașterea legilor Naturii.
- Experiență constantă și accelerată de lucru cu oamenii.
- Timp petrecut suficient de mult în natură, lângă faună și floră.
- Verificarea trăirilor interioare prin decizii în exterior.
Pentru întărirea acestora de mai sus, am 2 evenimente pregătite pentru tine.
Dacă deja ai văzut acest Live pe Youtube, atunci este excelent, dacă nu, posibil să fie de ajutor, înainte de participarea la acestea care urmează:
- Luni, 2 Octombrie 2023, ora 21.00, Webinar Gratuit, timp de 60 min., dedicat acelora care vor să practice: Limbajul Sacru al Intuiției și Percepției. Link de Înscriere Gratuit aici.
- Luni, 9 și 16 Octombrie 2023, ora 21.00, va fi un Masterclass dedicat îndrăzneților și curajoșilor care vor să practice exerciții și metode productive de optimizare a Intuiției și Percepției pentru a ajuta și pe alții prin a le fi exemple. Link de Înscriere aici. Cost participare 97 RON.
Rezervă datele și orele pentru aceste evenimente.
Te aștept cu drag.
Rămâi cu bine!