Rostul adaptării este strâns legat de mediu, anotimp, conjunctură.
Adaptarea este funcția care asigură perpetuarea speciei în diferite moduri, în natură.
Ea este folosită cel mai productiv la oameni pentru că nu este mecanică, ci urmarea unui proces rațional/emoțional.
În natură, adaptarea este mecanică, totuși influențată de condițiile locului.
La oameni, ea apare ca o decizie.
Decizia de a te adapta unei situații, îți asigură inteligență.
Inteligența nu poate asigura adaptarea. Iar din acest motiv, omul, uneori, este constrâns să facă ce nu vrea, ce nu îi place, ce nu are chef, ce nu simte să facă.
Adaptarea este un rezultat al efortului interior de a observa, verifica și înțelege o situație.
Ea este un lucru cu care ne naștem și creștem până la un punct. Ca și în natură.
Ulterior, apare decizia noastră de adaptare prin funcțiile date, simțuri, psihic, mișcări, instinct.
Astfel, adaptarea devine un rezultat al acestor funcții corect administrate de om.
De exemplu, omul lucrează la un proiect. Inteligența lui va găsi soluțiile care să ducă proiectul la bun sfârșit, dar între timp, anumite situații nu se potrivesc una cu alta, iar de aici începe adaptarea proiectului. Proiectul poate avea un rezultat productiv, dacă omul îl adaptează în funcție de situațiile care nu s-au potrivit. Cel care este doar inteligent, va căuta, pierzând timp, să pună situațiile exterioare într-un context favorabil, bazându-se pe ele că se vor așeza.
Inteligența, astfel este un lucru perseverent.
Adaptarea este un lucru productiv.
Omul are în el funcția adaptării, însă uită de ea când lucrurile merg bine.
Confortul îndepărtează adaptarea și îl face pe om să o uite de tot.
Antrenament Mental = Viață Fericită = Putere și Voință
Împarte aceste rânduri și vei ajuta să transformi pe cei dragi.
Comunitatea celor cu mintea limpede și liniștită, te salută!