În zadar se mai străduiește cineva azi să aducă elemente noi de auto-observație, de înțelegere, de studii pe care le-a făcut, pentru că din prea-plinul milioanelor de site-uri web și cărți scrise, cine ar mai ști care e adevărul din ele?
Evidenta verificare prin propria experiență ar fi unealta de măsurare a adevărului, iar dacă cineva te înțelege și caută același lucru, ai tras tunul: îți faci banda ta de oameni de știință, căutători ai adevărului, dornici pururea în căutarea desăvârșirii pentru armonia și creșterea cosmosului în care ne aflăm.
Iar pentru că acest cosmos în care ne mișcăm ne-a pus în folosința sa, noi nu avem nici măcar bunul-simț să-i dăm ceva înapoi. Pe lângă consumul exagerat pe care îl facem din planeta pe care locuim, nu fertilizăm și nici nu plănuim ceva pentru el, în viitor. Luăm ce ne dă și sănătate!
Suntem în deficit pentru că am pierdut rânduirea și direcția noastră aici pe pământ.
Suntem atât de mulți încât, om cu om, abia se mai prinde încrederea între noi.
Suntem prinși în iluzia că mâine va fi altfel.
Suntem distanțați de ce se află în noi, pentru că ni s-a spus că ar fi în afara noastră.
Suntem alintați de exagerarea tehnologiei și cu cât mai mult stăm în ea, cu atât mai puțin gândim sănătos.
Suntem atrași de ce nu avem, de parcă atunci când vom lua, ne vom opri. Nu ne vom opri, pentru că nu ne putem opri acum.
Suntem deghizați în interese, nu în iubire pentru aproapele nostru, pentru că fără interese nu am văzut pe nimeni că ar trăi.
Toate lucrurile care au crescut în ultimele secole au fost din toate categoriile consumerismului planetar, mai puțin din cea mai prețuită, rară și Divină cunoaștere, cea a omului cu toate caracteristicile sale, încă nebănuite și azi.
Ramurile științelor de ordin psiho-social și comportamental s-au îndepărtat masiv de la ceea ce omul este cu adevărat și au inventat metode sau tehnici care ar apropia vreun gest de un efect sau de o cauză, astfel mergând din tehnică în tehnică pentru rezolvarea unor „situații de viață”: ba se duc în copilărie, ba că ar fi vreo traumă ascunsă prin subconștient, ba că s-a activat vreun bec emoțional când ai primit o bătaie peste fund și acum îți e frică să vorbești primul într-un cerc de oameni.
Masiva păcăleală a faptului că toate acțiunile de azi au rădăcini în trecut, ba chiar în copilărie, aruncă vina pe ceva, de unde să se tragă iresponsabilitatea, neatenția și uriașa lene de azi a celui care vrea o schimbare.
Omul stă și așteaptă crezând că dacă a rezolvat o „traumă” din copilărie, va avea o viață împlinită, ignorând cu o debordantă energie toate celelalte neajunsuri care încă îl fac să tremure când intră șeful pe ușă.
Cunoașterea omului era principală știință venerată, studiată din toate direcțiile și transmisă doar în cercuri unde cei pregătiți, din Antichitate, fluturau cu o imensă și mult-prețuită smerenie tainele descoperite despre interiorul, posibilitățile și procesele care sunt în om, în toate aspectele vieții sale.
Aceste taine stau de mult ascunse, iar cei care le au, dețin roluri de putere.
Prin cunoașterea noastră actuală despre om sunt doar câteva firmituri aruncate, pentru a putea observa că nu știm nici să schimbăm automatismele, obișnuințele, cuvintele, gândurile, emoțiile și toate celelalte mecanisme care îl ajută pe om să se miște de la un stimul la altul. Acest om robotizat este efectul lipsei de atenție pe ceea ce fac, în timp ce fac, iar pentru asta, sute de cărți sacre au scris și rescris mii de metode despre cum se face asta.
Rămâi cu bine!