Conformismul: un iad?
Evitând rugăminţile corporaţiilor mari de a înceta astfel de intenţii, propun un soi de abordare non-conformistă.
“Lumea nu mai are nevoie de conformişti. Dacă nu eşti adaptat, bucură-te şi apoi pregăteşte-te să ţii piept.” Laird Hamilton
Cu mulţi ani în urmă, cu toţii am început Standardizarea, Industralizarea şi Igienizarea tuturor locurilor.
Şcolile măsoară oamenii în acelaşi fel: note şi scoruri. Deşi s-a demonstrat stintific că aceşti parametri nu sunt nişte buni indicatori ai potenţialului unei persoane, îi forţăm într-un sistem care taie orice sclipire.
Înlănţuim geniile pe planurile societăţii până când simt că nu mai au nimic de oferit lumii, devenind astfel mai standardizaţi, mai industrializaţi şi atât de igienizaţi că abia îi mai recunoaştem. Cred că asta s-a întâmplat şi cu noi, mulţi dintre noi.
Am început prin a fi standardizaţi.
Am mers pe calea conformistului. Am urmat harta şi ne-a dus fix aproape de iad. Dar nu un iad cu foc. E un altfel de iad. Un fel de iad în care nici măcar nu ştim că ne aflăm, asta până când devine atât dureros, încât ajungem să nu mai suportăm să fim somnabuli prin viaţă. Adică să dormim, cumpărând roşii la aprozar, sau socotind planul de atac în media, al companiei noastre. Fără să ştim că facem asta.
Un iad?
Un iad făcut din muncă nesemnificativă niciodată n-a făcut vreo diferenţa şi nu ne-a împlinit.
Un iad făcut din navete triste, forme de birouri pătrate şi sindromul colonului iritabil…Uuaaaa
Un iad făcut din imitatarea oamenilor pe care credeam că-i admirăm.
Un iad al deciziilor luate în viaţă prin prisma valorilor exterioare.
Un iad făcut din căutarea aprobării societăţii.
Un iad în care încercăm mereu să ajungem şi niciodată să nu fim unde suntem.
Un iad în care viaţa noastră este ghidată de sisteme de măsurare.
No bine, cum zic prietenii din ţara Maramureşului.
Şi mai departe…
Apoi am fost industrializaţi. Foarte.
Ne-am întors la şcoală, unde am lăsat ca trecutul să determine ce urmează să facem.
Să ne ghideze atent şi să ne scurt-circuiteze dacă vrem să-l ocolim.
Şi n-am făcut-o, pentru că ni s-a promis :
Un salariu mai mare
Un titlu mai prestigios
O carieră lungă în faţă
O maşină, asigurare bună, apartament cu multe uşi şi importanţă în societate.
Până să terminăm toate acestea am devenit igienizaţi.
Eram perfect şlefuiţi cu bullet points şi o bucată de hârtie pe care scria cine suntem. Dar susţin că este o iluzie: o faţadă, o insignă, de fapt, ajustarea datelor de angajare şi umflarea responsabilităţilor că să impresionăm.
Şi acum începem să rupem lanţul şi să explorăm.
Explorarea e scumpă. Nu primim nimic fără un preţ.
Este o cale pavată cu tot felul de obstacole.
Zilele noastre sunt mai nesigure acum.
Visurile durează mai mult acum, decât credeam când eram mici.
Chiar dacă obosim călătorind aşa, suntem conştienţi că nu ne întoarcem niciodată.
Băgăm efort peste efort să creştem, să ne antrenăm, să facem sala, muşchi, impresii, fund mişto şi cursuri multe. Facem NLP, psiho, hipno şi căutăm instrumente de uşurare şi ajutor.
Realizăm că suntem într-o lume plină de posibilităţi.
Realizăm că avem ocazia să creăm ceva ce nu există încă.
Realizăm că (ne) putem modela şi personaliza.
Realizăm că tot ce este standardizat, industrializat şi igienizat nu are nicio valoare.
Realizăm că existăm.
Şansa să ne fi născut, matematic vorbind, este de 1 la 400.000.000.000.000 ori.
Fapt dovedit prin ştiinţă, de genele noastre.
Aşadar, ce vrem să facem cu vieţile noastre?
Antrenament Mental = Viaţă Fericită = Putere şi Voinţă
Împarte aceste rânduri şi vei ajuta să transformi pe cei dragi.
Comunitatea celor cu mintea limpede şi liniştită, te salută!
Ai păreri? Comentează mai jos cu spor