De unde să am dacă nu am investit?

Investiția este pregătirea viitorului care să dea înapoi prezentului.

Folosit în toate instrumentele de business, conceptul de investiție se ridică la nivel de viziune plănuită care aduce constant un rezultat.

Rezultatul este, așadar, efectul acțiunii de investiție.

Investițiile, pe măsură ce devin un act comportamental obișnuit, aduc rezultate pe diverse planuri.

Investiția în relație are ca rezultat: cunoașterea de sine – posibilitatea de a-mi vedea limitele, bucuriile, iluziile, afecțiunea, iertarea, acceptarea și, cel mai important, nivelul de iubire. Neinvestind, le aflu mai greu sau deloc.

Investiția în job are ca rezultat: un nou nivel financiar al companiei – posibilitatea să văd că același lucru îl am de făcut în toate țesuturile celulare interne. Am nevoie să muncesc ca să creez celule noi, viață plină.

Investiția în afaceri are ca rezultat: experiența de a lucra cu mărfurile, resursele umane și reacțiile acestora – cunoașterea de grup. Având posibilitatea de a cunoaște peste nevoile mele, de la un nivel colectiv. Efectul fiind în toleranță mai mare, răbdare mai multă, înțelepciune antrenată și gestionare perpetuă a tuturor trăirilor mele în raport cu un număr mai mare de oameni.

Investiția în viitorul meu are ca rezultat: posibilitatea de a ieși din lucrurile instituțional educate, unde procesele de învățate pe de rost, imitare și obediență, au crescut inconștient în mine datorită faptului că toți din jur făceau la fel. Ieșirea mea este efectul comportamental al tuturor celor care au ieșit din ficțiunea implementată social. Cursurile, întrebările, prelegerile, conferințele, cercurile închise, grupurile spirituale, școlile ezoterice – au ca scop investiția în vederea pregătirii normalizării mele exterioare și, cel mai prețios, interioare.

Când îmi duc câinele la plimbat, investesc timp în sănătatea lui. Când fac o plimbare pe munte, în sănătatea mea. Pot lua pe munte și câinele și investim împreună.

Investiția este unul din procesele naturale care conduc bunăstarea ulterioară momentului actual.

Însă investiția nu este educată ca fiind proces natural, ci doar antreprenorial. Asocierea fiind făcută automatizat de mintea omului, ca fiind necesară doar în business sau orice mediu de parteneriat pentru un profit material dorit.

Investițiile făcute de mine în ceea ce am pregătit pentru timpurile actuale, mi-au luat aproximativ 15 ani și peste 30-35000 Euro doar în partea educațională socială, necalculând deloc toate călătoriile, care au fost mai mult decât parte educațională, în care am învățat înzecit mai mult de la oamenii care au devenit pioneri în diferite ramuri științifice și spirituale.

Acum, la final de an, eu aleg să investesc și în tine.

Ofer un cadou pe care nu știu dacă ești pregătit să-l iei.

Cadoul meu pentru tine este de 40% la produsele de pe alexandruplesea.ro/magazin

Cadoul este oferit în perioada 11-28 decembrie 2021.

Pentru că nu vreau doar să știi, ci să practici ce știi, te anunț că orice păstrezi ca informație, fie de la mine sau de la oricine altcineva, informație pe care o culegi doar pentru plăcerea ta subiectivă, dar nemeritată, pentru că nu e verificată, nu este decât o altă dezinformare pe care o poți aduce pentru cei din jur.

Verificarea va transforma informația în ajutor pentru tine sau pentru cei dragi ție.

Rămâi cu bine!

Shopping Cart
0