De ce am Gură? – Curs de Dicție cu Jassmine Cristina Glodeanu

dictie, gura
De ce am gură?

Natura m-a zămislit cu organe diverse, cu scopul bunei funcționări a corpului, și nu numai. Organele noastre de simț fizic sunt doar o parte din ce avem și cu care trăim, cel puțin asta am învățat despre noi. De la Est aflăm ca de fapt este mai mult decât atât. Dar nu vom intra acum în aceasta categorie, misterioasă fiind, și vom rămăne la organele de simț și cu ce scop sunt grupate în diferite aparate.

Mintea și inima sunt cele mai folosite vehicule de transport pe care le avem.

Mintea transportă informația, conștiința , rațiunea și alcătuiește interpretarea celor 5 organe de simț, iar inima transportă vibrațiile lumii subtile și le traduce în emoții sau sentimente vis a vis de un eveniment sau om.
Gura este la mijloc, ea aproba și manifestă congruența minte-inimă.

În societatea noastră, gura este instrumentul cel mai folosit pentru comunicare.

Prin Voce, omul realizează acțiunile vieții.
Referindu-mă la vocea exterioară, pe care o avem cu cei din jurul nostru, noi emitem congruența la ce gândim ( minte ) și ce simțim ( inimă ), sau așa ar fi ideal.
Vocea totuși are nevoie de educație. Fiind individuală și extrem de personală, ne spunem, ca așa o avem, și cu ea murim.

Totuși felul în care vorbim spune mai mult despre noi decât o fac multe alte lucruri fizice pe care le observăm.
Vocea, ca și spiritul și materia, are vibrații. Ele arată undele pe care purtătorul le deține în magazinul său din diafragmă, piept sau gât, acestea fiind cele 3 organe cu care omul este ajutat să vorbească.

Vibrațiile vocii umane pot fi măsurate, observându-se undele acestora și frecvența lor.
Vocea este modul prin care omul își definește nevoile, dorințele, întămplările, cere un pahar cu apă sau vrea să fie președinte, de scară sau de comitet.

Vocea echilibrează conduita omului și îi oferă acestuia oportunitatea să obțină mai rapid ce dorește. Ea arată cine și ce este omul în interior. Ea este oglinda inimii și a minții.

Frecvențele emise pot fi sincer recepționate de către cei atenți.
Vocea, prin tonalitatea, dicția și ritmul ei poate subjuga, molesta, certa, compătimi, empatiza, iubi și adora. Manifestările emoționale sunt cel mai des arătate prin voce, căldura sau asprimea ei. Non verbalul este ajutorul de bază, dar cum ne-am cam îndepărtat de a Privi omul în toată funcționarea lui, atunci vocea este prima observată, fie ca e la telefon sau față-n față.

Modul în care ne putem educa vocea, să exprime exact ce, cine suntem și ce vrem, este des întâlnit in Vest, în special în America. Ei au cursuri, consilieri, și profesori care îi ajută pe oameni să vorbească eficient și corect, prin congruența minte-inimă. Unul din consilierii pe care îi avem în Romania, se numește Jassmine Cristina Glodeanu și este actrița de profesie, cântăreață și trainer. Siteul său CursDicție.ro aduce printre trainingurile din România, metode și instrumente eficiente de folosire a vocii pentru cea mai bună și corectă congruență Minte – Inimă.

Faptul că omul își foloseste anumite organe mai mult și altele mai puțin, este un proces biologic. Unele organe au nevoie de îmbunătățiri constante. Gura este unul dintre ele, cu ea te pregătești să dăruiești și te dăruiești.

jsm

Pentru inscriere curs dicție click AICI.

Antrenament Mental = Viață Fericită = Putere și Voință
Împarte aceste rânduri și vei ajuta să transformi pe cei dragi.
Comunitatea celor cu mintea limpede și liniștită, te salută!

Ai păreri? Comentează mai jos cu spor

Shopping Cart
0