Comportamentul social al celor din jurul nostru ghidează, într-o formă subtilă, urmarea noastră, ca oaia uitată în spate, a oilor din față.
El îndeplinește acum anumite forme de expresivitate ca: legi, taxe, modestie, curaj, familie, religie, iubire, încredere, evoluție etc.
Acestea sunt regulile pe care le urmăm, într-o anumită proporție, pentru a nu arăta ciudat, anormal, tâmpit sau complet dus cu pluta în viziunea altora. Astfel, îndeplinim cerințele și ghidarea comportamentului social, păstrându-ne iluzia libertății vie.
Libertatea nu există cât timp forma de comportament ne guvernează din afară, în loc să o guvernăm noi, dinăuntru.
Încrederea de Sine este fenomenul doctrinei evoluționiste actuale. Toate rafturile, bibliotecile, oamenii, arată și discută despre dezvoltarea Încrederii de Sine și cum să ai Impact (ce naiba o mai fi și asta?). Impact față de cine, de aproapele tău, tu mai presus decât el? E ușor de văzut că doctrina actuală amestecă legile evoluției, dar cine mai are timp și de asta?
Ce observăm despre Încrederea de Sine:
– Ea există în noi, nu trebuie căutată.
– Este amintirea ta de tine, a mea de mine.
– Este evitarea imaginației și a iluziilor.
– Încrederea este un concept mental. Sinele (Sufletul) este un Adevăr.
– Încrederea este formată din Eu Cred (În Cred..). Unde este Eu Știu, Eu Am, Eu Pot?
– Încrederea nu poate fi dezvoltată: îți aduci aminte că o ai sau nu.
– Încrederea în Tine nu este la fel cu Încrederea de Sine. În Tine este adunătura de comportamente preluate, în Sine este sămânța divină care animează pe Tine.
– Ea conduce pe om spre El însuși. Epictet spunea: „Omule, oriunde mergi, întoarce-te înapoi la Sine”. Referindu-se nu la un proces mental, ci la a simți pe Sine, în Tine.
– Ea este transferul observației din exterior, spre interior, oricând.
– Ea conduce spre Simțire, nu spre asociere și formațiuni mentale obișnuite.
– Ea hrănește funcțiile emoționale, sentimentele, trăirile, cât și creativitatea.
– Elimină vanitate și negativitățile.
– Este un proces de auto-observare continuă, care duce spre auto-control și direcție clară.
Astfel, direcția încrederii de Sine aduce elemente noi vieții omului, în măsura în care omul cere și primește ajutorul exteriorului. Încrederea de Sine nu se poate observa de om însuși, din cauza subiectivității interioare. Ea poate șlefuită omului de către cineva care deja o are.
Antrenament Mental = Viață Fericită = Putere și Voință
Împarte aceste rânduri și vei ajuta să transformi pe cei dragi.
Comunitatea celor cu mintea limpede și liniștită, te salută!