Partea 1 a acestei scrisori este aici.
Ajungem, prin acest divorț între ce suntem și ce am programați să fim, să ne schimbăm direcția de la o zi la alta, ca și pisica după coada ei, să punem deoparte bunul nostru simț interior care spune „să faci altuia ce vrei ca el să-ți facă ție” și al anticei înțelepte zicale care spune că „pretutindeni și în orice împrejurare să faci simultan ce este util pentru alții și plăcut pentru tine”.
Devenim denaturați prin uitarea a ceea ce în ADN-ul nostru este „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” în toate formele și condițiile sale, crezând într-o imens promovată poveste că cineva e acolo sus cu barbă și ne judecă reacțiile.
Eu, Alexandru, privesc aceste lucruri complet detașat, despre un asemenea om, mult stimat și promovat în societate, dar complet gol de orice interes real al naturii sale sufletești, care ar trebui să muncească neîncetat la completarea naturii în care s-a născut, cu o forță izbitoare pentru celelalte ființe lângă care a venit.
Prin uitarea de suflet, adică prin aceste momente de ne-simțire interioară, având deliberată alegere și fiind suma deciziilor sale, nu pot să nu mă umplu de bucurie să râd, nu doar cu gura până la urechi, de aceea care cred că ceva bun urmează să fie pentru un uituc în lumea de dincolo.
Cel care uită primește ceea ce merită, adică toate programele sociale din jur.
Iar cel care își aduce aminte ceea ce este, primește legile și înțelegerile complet inaccesibile celui ce uită, însă utile pentru ieșirea din adormirea prea iubitului suflet care șade în corp.
Pentru a reveni cu picioarele pe pământ, deciziile omului sunt schimbate de frica și regulile generate de cei din jurul său. El devine suma alegerilor sale și adună atitudini obediente față de ce i-a fost spus, sugerat sau oferit să facă.
Tranchilizarea intervine când omul, deși știe din toată puterea lui că una sau mai multe atitudini este greșită față de aproapele său sau de el însuși, el nu schițează nici cea mai mică șansă de reparare și schimbare pentru viitor a acestei anomalii.
El stă astfel în minciuna care îi alimentează deșartele vise că lucrurile vor fi diferite în viitor, fiind incapabil complet și sedat mental să înțeleagă că viitorul este compus din clipele de acum.
Neconștientizând responsabil că dacă acum nu schimbă ceva, nu va avea nici șansa în viitor.
Puterea cu care crede în convingerile sale este sistemul de tranchilizare pe care el îl pregătește pentru ce îl așteaptă, fiind complet nepregătit să renunțe la ele când vine vremea.
Desi, partea care îl animă, sufletul, îi șoptește că dezvățarea este mama învățăturii, corpul este complet lipsit de orice grad de voință și face din dezvățare un calvar nedorit și evitat.
După ani și ani în care dezvățarea a devenit un lux, omul realizează că toate obișnuințele, repetițiile, imitările, plăcerile efemere și obiceiurile sale, au fost de fapt împotriva naturii sale interioare și toate au condus la scurtarea numărului de ani de viață, așa cum a văzut la semenii săi, neștiind de natura și legile creșterii numărului de ani de viață pentru ca partea care îl animă să strângă cât mai multă muncă pentru natura care a creat-o.
Rămâi cu bine