Una dintre cele mai rapide cresteri de idei de business este coaching-ul in dezvoltare personala sau terapia moderna si toate formele ei: NLP, hipnoza, psihoterapie, consiliere etc.
Multa lume cu aceste aptitudini, fie de prin facultate sau din dorinta divina de a ajuta oamenii, exersata sau invatata de prin alte workshop-uri, au inceput sa predea diferite forme de crestere personala.
Pana aici, numai laude acestora.
Bucuria mea este totusi, doar pentru pacientii care fac, nu pentru cei care știu.
Un terapeut nu este un om care sa te ajute, pentru ca daca era asa, era soră medicala sau doctor.
Nici un om care sa te inspire sau sa te motiveze, pentru ca daca era asa, era politician sau actor.
Nici un om care sa produca anumite stări in tine cu care nu stii ce sa faci dupa si nici unde sa le aplici in viata. Pentru ca dacă era asa, era magician, negociator sau antreprenor.
Un terapeut este un om care a săvărșit in el insuși, nu dezvoltarea, ci permanența la ce a dezvoltat. Pentru ca a aplicat tot ce a invatat.
Diversele persoane care au devenit cu sau fara vreo hartie autorizata de vreun institut aprobat, in limbajul nostru: diploma, ca sa ofere consultanță legala unui anumit om cu vreo dereglare comportamentala, se numesc terapeuti clasici sau aprobati de legea locului unde se afla. Acestia servesc dereglarii in sine, prin rezolvarea ei.
Dar omul in natura lui, prin obisnuintele cuvintelor, gandurilor si stărilor sale, ramane in acelasi comportament pe care l-a avut, astfel automatizand si mai mult trecutul sau.
Terapeutul care, prin insăși misiunea care i-a fost dată, produce in viata pacientului care cere o schimbare in mecanica si obisnuinta lui, energizand sau scurtcircuitând anumite fire ascunse din el, iar acesta ajunge la o clipa de trezvie, trezire, înțelegere a unei legi, amintire de sine sau atenție susținută, atunci pacientul va avea cel puțin o șansă de vindecare.
Atrofierea psihismului nostru se vede in memorare. Nu reținem ce am vorbit acum o ora decat daca a fost vreo emoție acolo. Mintea nu reține fără inimă.
Atrofierea emoțiilor este de o gravitate si mai mare, pentru ca nu muncim să le ridicăm, ci, pe zi ce trece, le ingropăm și mai formăm si aceasta uriasa auto-flagelare, așteptând pe altul sa ne dea.
Forma actuala, mai ales cea clinică a terapiei unde unul vorbeste, de obicei pacientul, si altul pune intrebari, de obicei terapeutul, unde cel din urmă incaseaza, si cel dintâi pierde, s-a transformat intr-o adevarata piesă de teatru despre tratamente, analiză si diagnostice, spre profitabilitatea celor care intreabă.
Iar toată aceasta forma de colaborare intre pacient si terapeut este sustinuta masiv de trendul dezvoltarii persoanle, mult apreciat de cei care nu au ce face. Pentru ca doar acestia vor consuma cu adevarat terapiile moderne la o scara larga si cu o frecventa demna de viteza luminii.
Din vremuri stravechi si pana azi, s-a menținut in anumite zone de pe glob, o anume metodă de terapie care a disparut azi din zonele civilizate si pline de tehnologie. Ea se numea Muncă.
A Munci era un complex de atitudini, menținute constant spre transformare, nu spre rezolvare. Cel bolnav care muncea, se însănătoșea. Iar aceasta dovadă o are oricine o practică.
Natura omului are, spre marea noastra bucurie, unanim acceptată in toate religiile lumii, o singură direcție: Să transforme grosierul in subtil, gândul in intelegere, emotia in dragoste si miscarea in atenție și sănătate.