Simptomele reale ale Depresiei și Anxietății

Din vremuri străvechi, simptomatologia arată mai întâi deviații în comportament și, ulterior, în plan fizic, cu efecte în dureri, disconfort sau leziuni fizice.

De exemplu, un om nerăbdător nu este nerăbdător pentru că vrea, ci pentru că funcțiile interiorului său nu își mai fac bine treaba și, astfel, nu poate fi răbdător.

Ei bine, funcția mâinii este să apuce, iar a celulei neuronale să emite impulsuri care să conecteze, prin dendrite, alte celule neuronale, pentru ca omul să aibă o deducție sau decizie. Însă dacă celula este îmbibată cu toxine, are stres oxidativ (iese oxigenul din ea) sau dacă este copleșită de prea multe zaharuri (monozaharide, dizaharide, trizaharide, tetrazaharide), atunci funcția ei este leneșă, moale sau pe cale de a ceda și a muri.

Acest pas explică coerent și logic că dacă o mână ne doare sau e rănită, nu putem face treaba bine cu ea. Nu putem ridica, munci sau ajuta pe cineva care vrea să treacă strada. Astfel, funcția ei este afectată și nu ne putem folosi de ea în cele mai bune condiții.

Explicând cu legile bunului simț acest lucru, susțin pentru viitorul științei medicale din lume, că pot adăuga un lucru în plus.
Cercetările făcute în întreaga lume, mai ales în pandemie, arată că atunci când un plămân este afectat, omul nu poate respira corect. La fel în cazul tuturor organelor, mușchilor, țesuturilor sau oaselor din corp și ale celor 12 sisteme care le coordonează pentru buna funcționare a noastră, chiar și câteva sute de ani.

Depresia și anxietatea, sunt legate una de alta, pentru că anxietatea precede și invită depresia. Doar timpul le diferențiază.

Anxietatea apare în mod automat, din cauza unor celule care nu pot funcționa pe ce se întâmplă acum în fața mea și proiectează nedorit o imagine iluzorie asupra unui eveniment mai ales neplăcut despre viitorul apropiat.
Depresia apare când anxietatea s-a instalat și aduce cu ea un val mai mare de momente deznădăjduitoare, inconfortabile, deplorabile, debilitante, împachetate într-o lipsă de speranță, încredere și optimism. Toate acestea sunt cauzate de o serie de defecțiuni hormonale, neuronale, comportamentale și nutriționale, pe care le voi descrie și le vom aduce cauza aici:

6 Metode pentru a Vindeca Depresia și Anxietatea

Luni, 23 mai, ora 21.00 – 22.30. Durata: 90 Minute.
Participare 28 RON.

Îi poți ajuta pe alții doar dacă verifici tu.
Întrebările și răspunsurile le luăm direct în webinar sau după prezentare.

Rămâi cu bine!

Shopping Cart
0