În ultima perioadă am studiat efectele traumelor asupra comportamentului nostru, până acolo unde toate efectele rezultate mi-au marcat, printr-o deplină tristețe, bunul mers al existenței actuale.
Această tristețe este născută în mine datorită modului în care semenii noștri nu au ales și nici nu s-au gândit că pot alege să înțeleagă ce li se întâmplă.
Mai precis, decizia lor spirituală, pe deplin neconștientizată, este că spiritul lor a decis să intre în acest corp. Cel puțin, istoria religiilor ne arată prin mii de mesaje de la cărturarii lor.
Decizia de a veni aici, pe Pământ, este pentru dobândirea unor experiențe care pot fi utile acestui spirit. Un lucru esențial, complet evitat de către această fastuoasă istorie este A ÎNȚELEGE DE CE am venit aici, nu cum experimentăm.
Alegerea a fost deja făcută, înainte ca noi să realizăm asta și înainte să ne naștem.
În acest sens, rămâne să vedem, fiecare în intimitatea lui, dacă înțelege de ce și ce are de făcut, așa cum ar spune un om bătrân de la țară, stând pe prispa casei sale vechi ”Asta vrea Dumnezeu să facă cu mine”. Într-un asemenea cadru, toate operele literaturii și istoriei religiilor cad, fără echivoc.
Traumele afectează acest ”drum” coordonat din preaînalturi pentru tine.
Cel puțin, văd aceste rezultate din ce în ce mai des.
Unii ar spune, ”nu, Alexandru, tot ce ți s-a întâmplat, este spre binele tău și totul este pentru educația ta”. Voi admite, înclinându-mă, și te voi întreba: ”dar cum rămâne cu toate acele traume care încă sunt mai evidente în ”mecanica” comportamentul tău, decât toiagul papei de la Roma?”
Într-un astfel de moment, crucial pentru om, în care ar putea realiza toată mecanica funcționării lui, că este o altă ”mașină” construită de Univers pentru propria lui folosință și că nimănui nu-i pasă de asta.
Cu alte cuvinte, Universul, atât de drag nouă, ne folosește pentru creșterea lui.
Rămâne întrebarea, cum îl putem folosi noi, pentru creșterea noastră și de ce?
Deși am scris mai sus, adânc și subtil din ramuri religioase și spirituale, am făcut-o cu scopul de a însămânța ceva care poate prinde viață, peste ani, sau sute de ani, în tine.
Traumele ne pot șlefui, atât cât le dăm voie.
Observația momentului, cunoașterea anatomiei, înțelegerea motivelor (care se face doar în moment), este pentru cei care vor să treacă peste ele.
Am pus 6 exerciții și practici pentru eliminarea Traumelor din Copilărie, vrei să le vezi?
Webinar VIDEO Webinar VIDEO (produs magazin video)
Webinar AUDIO
Rămâi cu bine!