Fără să separ oamenii între ei, cu toții, chiar și tu observi cu multă putere că există niveluri diferite între capacitățile fiecăruia.
Dar ce-i diferențiază pe aceștia, de ce unii sunt altfel și nu pot fi pe cât își doresc, iar alții devin rapid și au ce își doresc.
Din cercetările mele, cei care au făcut eforturi zilnice în trecut, au astăzi antrenamentul necesar să obțină, doar datorită muncii lor interioare de răbdare, căutare, perseverență, disciplină și atenție, o mai mare forță de cuprindere a celor ce se întâmplă în ei și în jurul lor, simultan.
Acest nivel unde au ajuns aceștia, permit viitoarelor comportamente dorite să „intre” în ei, pentru că „fundația” este deja creată, iar pe ea se poate pune amprenta „Arhitectului”.
Pe de altă parte, statul la o bere, pierderea completă a timpului sacru la sau pe telefon, miile de ore pierdute la TV, Netflix sau alte creatoare de deșeuri mentale, care se numesc filmele hollywoodiene, aceștia au avut parte de plăcere, confort, dis-tragere sau dis-tracție pentru, evident, creșterea egoului și a mândriei lor.
Ei bine, la acest nivel, oamenii nu doar că nu vor căpăta o disciplină interioară mentală, dar și vor amâna, pe bună știință, evoluția lor demnă de planeta pe care trăim. Toate astea în virtutea plăcerii lor de a-și consuma sacrul timp doar pentru folosul binelui egoului și a pântecelui lor.
Și unii, și alții, au parte de ceea ce se numește „contabilitate” a tuturor momentelor cauzate. Cauza și efectul, prezentate în mai multe tradiții, au rostul de a ne arăta zilnic ce intra și iese din noi.
Fiecare funcție a noastră „digeră” ce primește.
Fizicul: intră pe gură și iese prin stomac și colon, efectul fiind când tragem apa.
Intelectul: intră prin hrana simțurilor și iese prin gânduri involuntare, haotice, unele chiar morbide.
Emoțional: intră prin hrana percepțiilor afective (filme, prieteni, condiții de viață) și iese prin manifestarea negativă a noastră (frustrări, răutăți, invidie, așteptări).
Toate acestea sunt trans-formări nerafinate rânduite de gruparea prezentată mai sus, a celor al căror timp este dedicat hranei, mândriei și egoului personal.
Ceilalți, pe de altă parte, datorită condițiilor proprii impuse chiar de ei înșiși de a-și cultiva capacitățile și virtuțile benefice lor, pot alege ce mediu de hrană să rafineze în ei: alimente, simțuri și percepții afective. Astfel, procesul lor de „digerare” va fi unul productiv. Așa intervine procesul de „purificare”: grosierul în subtil, plumbul în aur, efortul în voință, grosierul fiind ce au „băgat”, iar „subtilul” ce rămâne și se zidește pentru a servi unui scop mai înalt.
Disciplina mentală, fiind o calitate rar întâlnită la oameni și mai rar predată într-un cadru instituțional, are de-a face cu obiectivele și scopurile omului. Cu cât acestea sunt mai greu de atins, cu atât mai multe capacități trebuie determinate și cauzate.
Luni, 21 iunie vom face pe YouTube Live o emisiune:
Pentru cine e disciplina minții: Concentrarea și Atenția ?
[vcex_button url=”https://youtu.be/RwwOYp1ENWo” title=”Dă click aici pentru pentru setare Memento!” style=”flat” align=”center” color=”blue” size=”large” target=”self” rel=”none”]Dă click aici pentru pentru setare Memento![/vcex_button]
Voi exemplifica ce am spus mai sus și cum putem ajunge să avem Concentrare și Atenție.
Luni, 28 iunie, vom avea un extraordinar Webinar:
8 Practici Orientale pentru Concentrare și Atenție
[vcex_button url=”https://www.alexandruplesea.ro/produs/8-practici-orientale-pentru-cresterea-puterii-de-concentrare-si-a-atentiei/” title=”Dă click aici pentru înregistrare!” style=”flat” align=”center” color=”orange” size=”large” target=”self” rel=”none”]Dă click aici pentru înregistrare![/vcex_button]
Durată: 90 min. Ora 21-22.30. Preț acces 29 RON.
Concentrarea și atenția nu sunt pentru oricine. Mai ales, nu sunt pentru cei care sunt pradă lipsei de control mental și emoțional.
Nu sunt lucruri ușor de dobândit, ci se oferă celor care au în ei putința și puterea de a căuta adevărul despre mintea și rațiunea lor.
Rămâi cu bine!