Construcția interiorului care nu cade

Multe sunt obstacolele pe care viața cotidiană, cu tot ce include ea, ni le oferă. În ciuda instinctului pe care îl deținem, am spune că acestea sunt bariere care ne arată limitele.

După un imediat gând activ, intențional și profund, am putea deduce, că acestea sunt doar evenimente peste care alegem sau nu să trecem, iar ele ne sunt oferite ca măsură de prevedere a mamei naturi pentru a ne echilibra, adică exact ce face ea pentru a ne menține aici pe pământ – echilibrează ce este sub, pe și deasupra pământului.

Ar fi în zadar să respingem lucrurile inconfortabile, pentru că ele nu ar fi ajuns la noi dacă nu le-am putea duce, transforma și munci cu ele. Mama natură, cu toate limbajele ei spre echilibru, ne completează fără a ști un moment că acesta este ghidajul pe care ea îl face cu noi, spre binele ei și al cosmosului în care trăim.

Luni seara, pe 4 octombrie, timp în care lumea se uita la telefon și nu știa ce se întâmplă nemaiputând să fie preocupată cu viața altora, am avut un webinar de o înaltă experiență.

Experiența a fost întărită de prezența celor care au reușit să parcurgă cele 8 tehnici de reconstruire a ceea ce se numește bază de date nelimitată conectată cu lumile superioare, adică subconștient.

Pentru mine, deși am avut probleme tehnice de intrare și prezentare, am reușit să întârzii 5 minute, în care probabil subconștientul celor care așteptau era pus la încercare.

Datorită unuia dintre cei prezenți, am reușit să avem și prezentarea în rulare și să ne bucurăm de lărgirea și expansiunea capacităților noastre interne.

Conferința înregistrată este aici:

[vcex_button url=”https://www.alexandruplesea.ro/produs/conferinta-online-8-metode-pentru-reprogramarea-subconstientului/” title=”ÎNREGISTRARE VIDEO | Conferința 8 Metode pentru Reprogramarea Subconștientului” style=”flat” align=”center” color=”blue” size=”large” target=”self” rel=”none”]ÎNREGISTRARE VIDEO | Conferința 8 Metode pentru Reprogramarea Subconștientului[/vcex_button]

Pentru a avea acces la această conferință, cât și la toate celelalte din trecut, Membrii Practicanți de pe Youtube, pentru 49 RON pe lună, primesc acces instant la peste 25 de conferințe pe teme de dezvoltare interioară și în relație cu exteriorul, adică omul iscusit și adaptat mediului actual.

Promisiunea mea pentru beneficii este de la cel ce verifică și este oferită doar în cazul practicării constante a acestor tehnici.

Rămâi cu bine!

Shopping Cart
0