Teatrul lumii sociale este orientat spre câștig.
Fiecare individ are azi posibilitatea să câștige orice își dorește din lumea exterioară.
Timpul oferit acestor lucruri este condensat fix pe câștig, exact din cauza faptului că tot ce vede în afară ca se poate, poate fi disponibil și pentru individ, ca de exemplu un câștig financiar mai mare că, na, „dacă și-a luat vecinul de la scara 2 un BMW, de ce să nu iau și eu?!”.
Multe momente am tot cugetat la situația anormală a acestor concepte des întâlnite, dar, din nefericire încă pentru mine, nu sunt capabil să găsesc o soluție comună acestei anomalii pentru un grup mai mare de oameni, așa cum îmi doresc din toată ființa mea.
Astfel, constat, și probabil și tu, că interesul pentru lumea materială a luat locul întâi la capitolul căutări umane.
Acești oameni, după vasta mea multi-națională înțelegere, este exact ce trebuie pentru ca cei din umbră, care știu măsurile cosmice, spirituale și planetare, să îi poate conduce, ca lideri, pe cei care sunt ”guvizi de cartier” cu ”brățara largă la mână” sau bucurându-se cu lacrimi de crocodil când ”ies cu femeia la mall” ca să-l mai vadă ”unul, altul”. Acest gen de ”mafioți” care merg cu mașina încet prin oraș, nu fac decât să promoveze o puternică și coerentă stare de ”A Nu Fi”, deci neutili cosmosului ca întreg, ci doar folosiți temporar sau constant pentru o idee genială a unuia care știe ”cum să atragă atenția și energia lor”.
Acești indivizi, ”nedemni de situația evoluționistă” a planetei, sunt rânduiți pentru a li se ”stoarce” energia spre folosul unuia care știe ce să facă cu ea. În orice instituție organizațională dintr-un regim autoritar și ierarhic se văd ”tocmai de la Vaslui” aceste dovezi.
Forța vitală a acestor oameni scade cu vârsta până mor. Ca minerii.
Aceștia nu produc ceea ce planeta noastră are nevoie, ci doar energie pe care planetele inferioare au nevoie. În limbaj creștin ”sunt puși acolo unde e mai crudă viața, adică Iad, sau lumile cosmice inferioare”.
Forța vitală este determinarea. Ascultarea este nedeterminarea.
Fiecare individ are șansa unui fenomen care se poate numi ”atenție la nevoile spirituale interne”, care doar prin acest limbaj omul primește ”semnalul” spre ce are de făcut acum și mai departe.
În funcțiile necesare dobândirii acestor atitudini, eu mă aplec spre puterea, dorința și, mai ales, responsabilitatea ta și lucrez în mod direct ca instructor, trainer sau ment-oring pentru determinarea forței vitale să iasă la suprafață prin 3 măsuri: nutrițional, disciplinar și spiritual. Poți vedea cum aici.
Determinarea ta de a amâna acest lucru, spunând că îl ai deja, nu poate fi decât extrem de îmbucurător pentru mine.
Totuși, pentru maxima onestitate față de lumea sacră interioară, poți verifica această forță a ta vitală, atunci când observi de câte ori ești influențat de ceva sau cineva din afară.